• 200.000 de cititori AutoBild din 27 de ţări europene au participat la vot
• Cititorii au considerat design-ul noii Mazda3 cel mai bun din categoria segmentelor mic şi compact
• Mazda3 a fost votată pe primul loc în 9 dintre ţările participante la concurs
Bucureşti, 01 iunie 2009 – Mazda continuă să lanseze modele cu un design foarte atrăgător, fapt dovedit din nou recent, când noua Mazda3 s-a clasat pe primul loc în concursul AutoBild Design Awards 2009, în categoria modelelor de clasă mică şi compactă – cel mai mari şi mai relevante segmente pentru piaţa europeană. Concursul a atras voturile a 200.000 de cititori din 27 de ţări europene. Aceştia au punctat designul exterior al modelelor intrate în concurs, în funcţie de clasele de mărime. În cadrul aceleiaşi competiţii din România, noua Mazda3 s-a poziţionat pe locul doi în segmentul modelelor mici şi compacte.
Deşi noua Mazda3 este o prezenţă recentă în showroom-urile din Europa, participanţii la vot au ales-o în număr foarte mare drept modelul cu cel mai plăcut design din segmentul compact. Mazda3 a fost votată pe primul loc în nouă ţări şi a acumulat 43 de puncte, devansând VW Polo şi VW Golf poziţionate pe locurile doi şi trei.
Acest premiu este ultimul dintr-o serie dedicată design-ului, pe care Mazda Motor Coporation şi-l adjudecă. În 2008, conceptul Mazda Kaan a câştigat concursul “Motor Sports 2025” Design Challenge (la Salonul Auto de la Los Angeles) şi prestigiosul Grand Prix du Design pentru linia de design Nagare. În 2007, design-ul mdelului Mazda Ryuga a câştigat Louis Vuitton Classic Concept Award, iar în 2006 Mazda Senku a ocupat primul loc în cadrul Grand Prix du Design, fiind desemnat “Cel mai frumos model concept al anului”.







