Club Mazda: Zoom Zoom
RSS Feed Bookmark and Share

Mazda Remat 2010

On March - 4 - 2010

Mazda participă şi anul acesta la Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi pune la dispoziţia clienţilor cele mai avantajoase oferte.

Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional a început anul acesta în februarie, se va încheia în noiembrie şi este disponibil atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Prima de casare este de 3.800 de lei, pentru anul acesta noutatea fiind sistemul de vouchere transmisibile, astfel încât valoarea maximă a primei de casare pentru un automobil va ajunge la aproximativ 2.800 Euro, adică echivalentul a trei vouchere.
Prin intermediul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2010 se estimează că vor fi scoase din circulaţie aproximativ 60.000 de maşini uzate.

Mazda2 este Masina Anului 2008 in lurne. Modelul beneficiaza in echiparea standard (CE Pro 1.3i 75CP) de aer conditionat, oglinzi si geamuri electrice fata, inchidere centralizata, airbag-uri fata, ABS si un pret special incepand de la 6790 Euro cu 3 prime de casare si TVA inclus.

Noua Mazda3 este cea mai aerodinamica masina din clasa ei si reprezinta combinatia exploziva de design, tehnologie japoneza si performanta. Dotarile standard sunt impresionantei 6 airbag-un, ABS, EBD, DCS, TCS, aer conditionat, radio CD cu MP3, computer de bond, geamuri electrice fata, oglinzi electrice, cotiera centrala, inchidere centralizata si un pret special incepand de la 11290 Euro cu 3 prime de casare si TVA inclus.

Mazda5, eleganta, sportiva si pregatita de aventura. Un automobil de familie versatil, cu usi laterale culisante si o modularitate interioara de exceptie, gratie scaunelor Karakuri. lndiferent de echipare, nivelul de siguranta activa si pasiva va ofera o protectie maxima: airbag-uri frontale, laterale si cortina, ABS, EBD, DCS, TCS.

Fiecare detaliu si aspect a fost proiectat pentru a oferi o experienta unica, completa, reflectata de conceptul japonez “Kizuna”. Kizuna este ernotia produsa de imbinarea armonioasa a performantei, confortului, stilului, sigurantei si egonomiei si reprezinta legatura puternica intre sofer si masina. Cu un nivel de echipare superior, cu o siguranta activa ai pasiva de 5 stele conform normelor EuroNCAP, Mazda6 este un automobil destinat celor care nu isi ascund pasiunea pentru sofat.

A highlight at this year’s Geneva Motor Show in March will be the world premiere of the all-new Mazda5, which is especially good at meeting the needs of European families with active lifestyles.

Our main goal with the all-new Mazda5” says Hideki Matsuoka, Mazda5 Programme Manager, “was to develop a new C-MAV that combines the superior environmental performance these times demand with a new expression in stylish design.

The all-new model further evolves Mazda5’s acclaimed functionality – with double-sliding rear doors and 7-seat Karakuri flexibility – and dresses it in a suit of clothes that is as eye-catching as it is unique to the segment. This design, which also uses elements of Mazda’s “Nagare Flow” design language, is highly functional and contributes to fuel efficiency by having a particularly low drag coefficient, and optimal lift and air-swirl characteristics.

The all-new Mazda5 is fitted with a newly-developed 2.0-litre DISI offers linear and smooth performance characteristics and is fun to drive. It is also one of the most frugal and clean C-MAVs on the market, achieving approximately 15 percent reduction in CO2 emissions compared to the 2.0-litre petrol it replaces. The gasoline line-up features a 1.8-litre engine with a six-speed manual transmission as well.

The all-new Mazda5 will go on sale in Europe this fall. It is one of three premieres that will be unveiled at Mazda’s press conference to be held at the Mazda stand in Hall 5, on 2 March.

Brosura Mazda5

On October - 29 - 2008

Brosura Mazda5

Lista de preţuri

On October - 29 - 2008

Mazda2
Masina anului 2008 in lume
Reducere minima garantata 833 Euro aplicata la pret DDP + ofertele speciale Zoom-Zoom la dealerul tau Mazda!